Momente surpriză la nuntă: Cum organizezi o petrecere simplu și rapid

Momente surpriză la nuntă: Cum organizezi o petrecere simplu și rapid - Tulipr.ro
#Articole / Scris de Larisa la

Nunta este unul dintre cele mai frumoase momente în viața unei persoane. Pentru că durează o singură zi, intensitatea cu care este trăită este la cote maxime. Nu același lucru se poate spune și despre organizarea petrecerii care poate dura de la câteva săptămâni, până la câteva luni, în funcție de mai multe aspecte. De la locul desfășurării evenimentului, la numărul de invitați și la surprizele care îi așteaptă pe participanți, dar și pe miri atunci când au parte de ajutor, toate pot fi rezolvate destul de rapid și ușor cu ajutorul unor specialiști.

În afara ceremoniei, petrecerea de nuntă este un eveniment în sine, de cele mai multe ori surprizele fiind cele de care atât mirii, cât și invitații își aduc aminte cu plăcere.

Se poate organiza o petrecere de neuitat simplu și rapid? Pe scurt, răspunsul este da, însă în această ecuație diverși furnizori de servicii sunt cei care pot face adevărate minuni. În acest articol, vei găsi atât idei, cât și modalități pentru a crea momente surpriză la nuntă pentru toți participanții.

Cuprins

1. Momentele surpriză la nuntă: de ce trebuie să ții cont în organizare

decoratiuni nunta

Surprizele la nuntă nu mai sunt un obicei rar întâlnit, astfel că fiecare mireasă dorește să aibă o petrecere de neuitat. La fel de adevărat este și faptul că acum există foarte mulți furnizori care pot răspunde în cel mai mic detaliu până și celor mai pretențioase gusturi, dar mai ales pot ajuta în organizarea evenimentului într-un timp scurt.

La fel ca în organizarea oricărui alt tip de petrecere, și în cea a nunții trebuie avute în vedere mai multe aspecte, astfel că:

    • alegerea localului contează foarte mult în stabilirea tipurilor de surprize dorite;
    • anumărul invitaților este și el foarte important deoarece surprizele la nuntă pot fi clasificate în funcție de nași, rude apropiate și restul participanților;
    • locul în care se desfășoară evenimentul este și el foarte important, deoarece acum petrecerile de nuntă se pot ține la cort, în locații mirifice, precum grădinile sau câmpurile de la țară.

    Acesta este motivul pentru care mulți miri aleg să apeleze la organizatori de nunți sau la un wedding planner pentru a avea parte de petrecerea mult visată. Mai mult, în organizare se pot implica și rude mai apropiate, precum părinții sau frații, care pot alege să facă o surpriză la nuntă pentru miri, nu doar pentru invitați.

    petrecerea burlacitelor

    Să alegi să lucrezi cu un organizator de nuntă poate avea multe beneficii, printre care:

        • obiectivitate în alegerea furnizorilor care se pliază cel mai bine pe tipul de eveniment dorit;
        • organizarea furnizorilor și tot ceea ce ține de local, aranjamente și ceremonie;
        • stabilirea tuturor detaliilor cu localul, cu transportul invitaților;
        • eliminarea sau rezolvarea micilor probleme care pot apărea în organizare;
        • organizarea momentelor surpriză la nuntă.

    De asemenea, unul dintre marile avantaje ale organizării unei petreceri de nuntă de către o altă parte decât mirii, nașii sau părinții este timpul. În acest fel, te vei putea dedica altor activități sau chiar jobului, dacă nu faci parte dintre norocoșii care își pot lua liber de fiecare dată când trebuie să se ocupe de câte ceva.

    Iar atunci când este vorba despre organizarea unor momente surpriză la nuntă, acestea pot presupune chiar mini-petreceri în cadrul evenimentului principal.

    2. Momente speciale la nuntă realizate pentru familie

    mire mireasa

    Cu siguranță, printre cei mai importanți invitați la nuntă sunt membrii familiei pentru care poate dorești să organizezi câteva momente surpriză pentru a le arăta cât îi prețuiești. Printre aceștia se pot număra părinții mirilor, nașii, frații și surorile, precum și alte rude apropiate.

    Momentele speciale la nuntă pot fi din cele tradiționale, precum cabina foto la care aceștia pot face fotografii tematice sau chiar alegerea unor decorațiuni mai deosebite pentru mesele acestora, precum și mici cadouri personalizate.

    Dacă dorești alte surprize, poți alege momente haioase la nuntă care să fie realizate de actori sau cascadori profesioniști, astfel că toată lumea se va distra de minune.

    Familia joacă un rol foarte important în organizarea nunții, de aceea aportul la efortul de a avea un eveniment deosebit merită răsplătit prin momente surpriză pentru părinți și nași. Pe primul plan, însă, vor fi mirii, care sunt sufletul petrecerii.

    2.1 Surprize la nuntă pentru miri

    artificii nunta

    Indiferent că evenimentul este unul clasic sau modern, printre cele mai importante surprize la nuntă sunt cele pentru miri. Astfel, acestea pot fi organizate de către părinți sau nași care, spre exemplu, îi pot ajuta pe cei doi să ia lecții de dans prin cursuri speciale.

    De asemenea, printre surprizele la nuntă pentru miri se pot număra și aducerea unor dansatori profesioniști sau ansambluri care să creeze momente deosebite pe parcursul petrecerii. Un DJ sau band live poate reprezenta o idee grozavă pentru cei doi proaspăt căsătoriți. În timp ce piesa preferată a mirilor poate fi cântată live de o trupă, DJ-ul poate întreține atmosfera în restul timpului.

    O altă surpriză de nuntă cu ajutorul căreia se poate crea un moment unic în timpul petrecerii este tortul. Pentru aceasta, organizatorul sau chiar un membru al familiei poate lua legătura cu o firmă de catering care se va ocupa de realizarea nu doar a tortului, ci și a unui meniu deosebit.

    dansul mirilor

    Momentele surpriză la nuntă pot fi organizate pentru mireasă înainte de evenimentul în sine, astfel că mama sau viitoarea soacra poate apela la servicii de beauty cu ajutorul unui make-up artist sau hair stylist care o poate ajuta să arate cât mai bine într-una dintre cele mai frumoase zile ale sale.

    Cu o varietate atât de mare de momente deosebite care se pot organiza pentru o nuntă, petrecerea se poate realiza în cel mai simplu și rapid mod atunci când apelezi la servicii oferite de furnizori cu experiență și care pot aranja totul până la cel mai mic detaliu, iar implicarea familiei să fie doar în ceea ce privește tușele personale pe care vor să le dea evenimentului.

    Nu doar mireasa poate avea parte de momente speciale, trendurile fiind și în organizarea de surprize pentru mire la nuntă. Printre acestea, cavalerii de onoare se pot gândi la diverse activități de entertainment, precum stand-up comedy pe tema căsniciei, caricaturi sau chiar trucuri de magie, în funcție de timpul disponibil. Toate acestea pot fi puse în scenă tot cu ajutorul unor furnizori de servicii specializați.

    Și pentru că surprizele pentru miri sunt de așteptat, atunci când dorești să ieși în evidență sau din tipare, poți avea în vedere câteva momente deosebite pentru părinți și nași, dar și pentru restul invitaților.

    Nu trebuie să îți faci griji că ideile pentru momente speciale sunt greu de pus în practică, mai ales că acum providerii de servicii pot fi aleși cu un simplu click atunci când apelezi la o firmă specializată în agregarea ofertelor din partea furnizorilor.

    2.2 Surprize pentru nași la nuntă

    marturii nunta

    Nașii sunt considerați părinții spirituali aleși chiar de miri, de aceea merită onorați la nuntă. Și pentru aceștia pot fi gândite momente surpriză care să îi facă să se simtă apreciați de către cei care vor deveni copiii lor în mod simbolic și pe care îi vor ghida și ajuta în viață.

    Surprizele pentru nași la nuntă pot avea în centru temele căsniciei, așadar decorațiunile sau mărturiile create special pentru aceștia, plecând de la ceea ce le definește relația pot fi o idee simplă și de bun gust.

    De asemenea, se poate merge și pe surprize separate pentru nașă și pentru naș, astfel că mireasa și nașa se pot bucura împreună de momente de relaxare prin machiaj și coafat, în timp ce mirele și nașul se pot relaxa prin diverse activități.

    Momentele surpriză pot avea loc nu doar la nuntă, ci și înaintea evenimentului în cazul în care consideri că ai foarte multe idei pe care dorești să le pui în practică și seara petrecerii nu este suficientă. Important este gestul pe care dorești să îl faci pentru nași și cu care te poate ajuta organizatorul.

    2.3 Idei de momente nuntă pentru părinți

    surprize parinti nunta

    În afara nașilor, poți organiza și câteva surprize pentru părinți, mai ales că acesta a devenit un obicei în ultima vreme. Dansul cu mama și soacra în cazul mirelui, și cu tatăl și socrul în cazul miresei sunt printre momentele unice care pot fi organizate. Bineînțeles că acestea pot fi imortalizate de către un fotograf profesionist, dar pot fi transformate în mici amintiri video de către un videograf.

    Dacă aceștia sunt mai rezervați, o altă surpriză pentru părinți poate fi aducerea unui cuplu de dansatori profesioniști cu ajutorul cărora să le dedici un dans, sau un band live care să cânte piesele lor preferate.

    Atunci când vine vorba despre momentele unice la nuntă, poți ține cont și de următoarele aspecte:

    • momentele pot fi organizate atât înaintea evenimentului (precum machiajul și coafatul în cazul doamnelor), dar și în timpul petrecerii (dansurile, surprizele pentru invitați);
    • poți avea oricâte surprize dorești, deoarece organizatorul evenimentului te poate ajuta să le ordonezi și să le integrezi în petrecere;
    • poți gândi și mici surprize culinare pentru invitați, astfel că vei bifa de la început unul dintre cele mai importante momente ale serii: meniul.

    Momentele surpriză la nuntă nu au nevoie de foarte mult timp pentru a putea fi puse în practică, mai ales atunci când alegi să mergi pe mâna profesioniștilor care știu de la început de ce au nevoie și cât durează pentru a-ți face petrecerea una de neuitat.

    3. Surprize la nuntă pentru invitați

    sampanie surprize invitati nunta

    Bineînțeles că fără prietenii apropiați și familia extinsă care reprezintă restul invitaților, petrecerea de nuntă nu ar avea niciun farmec. Un astfel de eveniment abundă de fericire, energie pozitivă, întâlniri între persoane care poate nu s-au mai văzut de mult timp, așadar, merită sărbătorit cum trebuie.

    Unul dintre cele mai frumoase moduri de a le mulțumi tuturor participanților care și-au făcut timp să vină la petrecere este organizarea unor surprize. Printre acestea, momentele haioase pot avea un mare succes./p>

    Cu ajutorul unor momente de stand-up comedy sau improvizație îți poți face invitații să se simtă bine și să se distreze. De asemenea, atunci când alegi să ai un band sau un DJ, aceștia pot alege anumite piese muzicale pe care ar dori să danseze.

    surpize invitati

    Pentru că mulți participanți aleg să vină și cu copiii, aceștia pot intra pe lista invitaților speciali care au nevoie de propriile momente de entertainment. Câteva personaje de desene animate sau momente de pictură pe față pot fi două idei de surprize perfecte pentru cei mici. Acestea pot fi utilizate și atunci când evenimentul este organizat pentru a celebra botezul unui nou membru al familiei, acest tip de momente devenind destul de popular în România în ultimii ani.

    Momentele speciale la nuntă se pretează atât petrecerilor de zi, cât și celor de seară, de ele putând să se bucure toată lumea. Alegerea unor furnizori de servicii specializați te va ajuta nu doar să scapi de stres, ci să câștigi timp în alegerea rochiei de mireasă, dacă dorești să te bazezi pe un organizator care va ști cum să te ajute.

    Organizarea unei petreceri de nuntă nu mai trebuie să fie stresantă, ci poate fi realizată simplu și rapid cu ajutorul unei persoane sau firme care este specializată în alegerea furnizorilor și punerea la punct a tuturor detaliilor. Iar când dorești să oferi și câteva momente surpriză pentru cei dragi, dar și pentru invitați, te poți lăsa tot pe mâna specialiștilor.

    Există foarte multe momente surpriză pentru nuntă pe care le poți crea pentru nași, pentru părinți și pentru invitați când ești mireasă, însă și cei care te ajută pot oferi câteva sugestii despre cum să te bucuri de această zi deosebită. De la decorațiuni cu tematică pentru nuntă, la meniuri personalizate, dansuri și piese muzicale care au o însemnătate aparte, toate pot fi încadrate la idei care pot fi folosite pentru a crea un eveniment deosebit la care toată lumea să se simtă minunat. Ideile pot fi puse în practică eficient, cu ajutorul unor furnizori pricepuți.

    Sursă foto: Pexels.com, Pixabay.com

    momente surpriza petrecere eveniment