Aniversarea unei companii reprezintă unul dintre cele mai importante evenimente pe care toți angajații care au contribuit la succesul firmei trebuie să îl sărbătorească alături de șefii lor. Atunci când un business se dezvoltă sigur și rapid, înseamnă că oamenii care au muncit pentru el au fost aleși bine și instruiți temeinic. Desigur, motivația nu trebuie să lipsească, iar pentru acest motiv, organizarea aniversării firmei este un prilej de mulțumire.
- Aniversarea companiei - cum să te asiguri că organizezi evenimentul perfect
- Idei de aniversare a companiei
Aniversarea companiei - cum să te asiguri că organizezi evenimentul perfect
Organizarea unei petreceri nu este deloc o treabă ușoară, chiar și pentru cei care o fac din plăcere. Desigur, un eveniment cât mai bine pus la punct, trebuie ajutat de diferiți furnizori care să asigure servicii de catering, muzică, decorațiuni, cadouri și multe altele. Aceasta este o muncă destul de obositoare, iar contactarea fiecăruia în parte poate dura mult și pot apărea probleme neprevăzute. De aceea, cel mai eficient este să apelezi la o platformă care să facă legătura între tine și furnizori. Prin simpla completare a unui formular, cererile tale vor ajunge la toate firmele dintr-o bază de date extrem de variată.
Astfel, primul lucru pe care trebuie să îl iei în calcul este locul în care petrecerea se va desfășura. În cazul în care compania are un spațiu destinat evenimentelor este perfect, însă, este important să te asiguri că toți invitații vor avea loc la mese. Poți apela la servicii de logistică, pentru a beneficia de mese, scaune, mobilier de lounge sau orice ai nevoie pentru amenajarea spațiului. În cazul în care compania nu beneficiază de un astfel de loc, furnizorii de localuri îți stau la dispoziție cu hoteluri, restaurante, cluburi, locații istorice și multe altele. Tot ce trebuie să faci este să alegi destinația care se potrivește cel mai bine specificului firmei și nevoilor tale.
De asemenea, atmosfera este extrem de importantă. Decorațiunile pot fi alese în funcție de o tematică anume. Ai posibilitatea de a opta pentru ornamente precum flori naturale, artificiale, baloane sau photo corner, pentru ca fiecare invitat să rămână cu o amintire de neuitat. Tot la acest capitol intră și muzica. Pe o platformă care îți pune la dispoziție o gamă variată de furnizori care acordă aceste servicii, poți opta pentru band-uri, DJ, soliști sau instrumentiști. De exemplu, dacă vrei să organizezi o petrecere de aniversare pentru firma ta și ai ales o tematică retro, cel mai bine se va potrivi alegerea unei trupe de jazz. Nu în ultimul rând, ia în considerare serviciile de catering.
Idei de aniversare a companiei
Atunci când ești în căutarea unor idei pentru aniversarea firmei, trebuie să te gândești la lucrurile care se potrivesc cel mai bine întregului colectiv. Fiecare angajat își dorește să se simtă bine alături de colegii săi și să sărbătorească succesul pe care compania îl are, iar managerii ar trebui să considere acest eveniment o răsplată pentru fiecare persoană care a contribuit la reușită.
Astfel, gândește-te la lucruri ce pot rămâne amintire. De exemplu, alege o temă a petrecerii. Aceasta poate să fie un western party, pool party, beer & barbeque party sau orice altă idee ți se pare potrivită. Fiecare angajat va trebui să primească o invitație prin care să se anunțe dress code-ul și tematica principală. După ce ai ales locul și specificul evenimentului, toate celelalte aspecte, precum catering, decorațiuni sau muzică trebuie să se alinieze acestora.
De asemenea, nu uita să oferi câte un mic cadou celor invitați. Ele pot fi lucruri personalizate pentru fiecare în parte cu logo-ul companiei. Ia în considerare lumânările parfumate, cutiile cu decorațiuni, băuturile fine sau orice îți dorești.
În cazul în care toate aceste procese care implică organizarea unei petreceri ți se par destul de greu de realizat, poți beneficia de ajutorul unui corporate event planner. Ai posibilitatea de a alege dintr-o listă mare de furnizori specializați în aceste servicii, pentru ca ideile tale să se concretizeze așa cum ți-ai dorit.
Așadar, ia în considerare sfaturile și ideile de mai sus și simplifică-ți munca prin alegerea unei platforme care îți pune la dispoziție o mulțime de furnizori din cele mai variate domenii.
Sursa foto: Shutterstock.com